T****** I* N*******
PetentC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatC****** L***** D* F*** F****** I*****
IntimatP******* C****** I*****
IntimatAdmite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de petenta TREAPĂT I NICULINA, în contradictoriu cu intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR IZVORU prin P******* C****** I***** şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ. Obligă intimata COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR IZVORU să înainteze propuneri către COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ, cu privire la cererea petentei nr. 11/12.09.2005 ce are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha, din care 0,5 ha în punctul „Bălţi” şi 0,5 ha în punctul „Mănăilă”, astfel cum au fost individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert Ionescu Steliana, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Respinge ca prematur capătul de cerere având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş privind soluţionarea cererii nr. 11/12.09.2005. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.09.2010.
amână pronunţarea la 13.09.2010.
Dispune conceptarea şi citarea în cauză în calitate de intimat a Primarului comunei Izvoru. Respinge obiecţiunile formulate de petentă la completarea raportului de expertiză. Dispune citarea intimatelor cu copie de pe completarea depusă la acest termen de către petentă. La cererea apărătorului petentei, Amână judecarea cauzei la 10 septembrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 09 iulie 2010
Se revine cu adresă către intimata Comisia Locală de fond funciar Izvoru şi pune în vedere acesteia ca până la termenul următor să comunice relaţiile solicitate, cu avertisment de amendă conform art. 1081 al.1 pc.2 lit.f ) C.pr.civ. Se revine cu adresă către d-na expertă Ionescu Steliana să depună la dosar completarea la raportul de expertiză cu respectarea disp. art. 208-209 C.pr.civ. şi cu avertisment de amendă conform art. 1081 al.1 pc.2 lit.c ) C.pr.civ. Se citează intimatele comisii. Pentru lipsa relaţiilor şi lipsa completării raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 09 iulie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2010
Încuviinţează obiecţiunile formulate de petentă cu privire la obiectivele 1 şi 4 din raportul de expertiză. Pune în vedere d-nei expert Ionescu Steliana, prin adresă, ca până la termenul următor să completeze lucrarea, în sensul următoarelor : - să procedeze la întocmirea unei schiţe şi pentru terenul din punctul „Mănăilă”, în suprafaţă de 5000 mp. - să răspundă la obiectivul 4 ( „să precizeze dacă suprafeţele solicitate de petentă, indicate în acţiune fac parte din actele vechi de proprietate, dacă sunt libere sau sunt afectate de construcţii şi detalii de sistematizare şi dacă au fost atribuite sau nu în posesia altor persoane, respectiv dacă se găsesc în posesia petentei” ) - în funcţie de identificarea în concret a terenului din punctul „Mănăilă”. Totodată pune în vedere d-nei expert să semneze raportul de expertiză, lucrarea fiind depusă la dosar - nesemnată. În temeiul art. 129 alin.5 C.pr.civ. dispune emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Izvoru, prin care îi pune în vedere acesteia ca până la termenul următor să comunice la dosar următoarele : - răspunsul dat de comisia locală la cererea petentei, întemeiată pe Legea 247/2005 şi înregistrată sub nr. 11/12.09.2005; - de asemenea, dacă au înaintat sau nu propunerile către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, iar în cazul din urmă să precizeze motivele pentru care nu au înaintat aceste propuneri până în prezent. - să precizeze dacă a fost emisă HCJ cu privire la cererea petentei, iar în caz afirmativ, să o înainteze la dosar. Se citează intimatele comisii. Pentru completarea raportului de expertiză şi în vedere comunicării relaţiilor, Amână judecarea cauzei la 04 iunie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 07 mai 2010.
Se revine cu adresă către d-na expert Ionescu Steliana, prin care îi va pune în vedere ca până la termenul următor să efectueze şi să depună la dosar raportul de expertiză, cu respectarea termenului prev. de art. 208, 209 C.pr.civ.; cu avertisment de amendă judiciară potrivit art. 108/1, alin. 1, pct.2, lit.c) C.pr.civ. Se citează intimatele. Amână judecarea cauzei la 07 mai 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 26 martie 2010
Încuviinţează efectuarea în cauză a unei expertize tehnice, cu următoarele obiective: identificarea terenurilor din actele vechi de proprietate cu întocmirea unei schiţe, să se precizeze dacă aceste suprafeţe de teren au fost avute în vedere la reconstituirile, validările anterioare, să se facă verificări şi să se menţioneze, în raport de actele aflate la dosar şi cele existente la Comisia Locală de Fond Funciar Izvoru care este întreaga suprafaţă de teren la care este îndreptăţită petenta, să precizeze dacă suprafetele solicitate de petentă, indicate în acţiune fac parte din actele vechi de proprietate, dacă sunt libere sau sunt afectate de construcţii şi detalii de sistematizare şi dacă au fost atribuite sau nu în proprietatea sau posesia altor persoane, respectiv dacă se găsesc în posesia petentei. Numeşte în vederea efectuării expertizei pe dl expert Ionescu Stelian.. Stabileste onorariu provizoriu în sumă de 700 lei, în sarcina petentei, căreia îi pune în vedere, ca în termen de 5 zile, să facă dovada achitării acestui onorariu. După achitarea onorariului, se emit adrese către Biroul local de expertize judiciare pentru înştiinţare desemnare expert şi către expert pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză. În vederea efectuării raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 26 03 2010. Se citează intimatele. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2010.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al reclamantei. Se revine cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Recea cu solicitarea de a înainta la dosar copie de pe registrul agricol al autorilor Baltă Gheorghe şi Baltă Ion, din perioada anilor 1948-1962, să ne comunice cererile de reconstituire, hotărârea de validare, dacă s-au formulat contestaţii la hotărârea de validare şi în caz afirmativ soluţiile acestor contestatii. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să depună la dosar certificatul de deces al autorului Baltă Gheorghe sau un extras de stare civilă. Se citează părţile care nu au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 26 02 .2010 Pronunţată în şedinţa publică de la 29 01 2010
Se reveni cu adresă la Comisia Locală de Fond Funciar Izvoru pentru a ne comunica registrul agricol al autorilor Baltă Ion şi Baltă Gheorghe, din perioada anilor 1948-1962. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar , în copie, certificatele de deces ale def. Baltă Ion şi Baltă Gheorghe. Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2009
Încuviinţează probele solicitate de reclamantă. Se citează martorii Lungu Niculina şi Serban R Gheorghe la domiciliile indicate, şi părţile care nu au termenul în cunoştinţă. Se emite adresă Comisiei Locale de Fond Funciar Izvoru pentru a comunica cererea de reconstituire formulată de reclamantă în temeiul Legii 247/2005, Legii 18/1991 şi Legea 1 /2000, să comunice dacă au fost formulate contestatii împotriva hotărilor Comisiei Locale de Fond Funciar şi Comisiei Judetene de Fond Funciar prin care s-a admis sau s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate. Proroga discutarea probei cu expertiza tehnică de specialitate după administrarea celorlalte probe. Pune în vedere petentei prin avocat să precizeze în scris vechiul amplasament al terenului în discuţie, cu vecinătăţi. În vederea administrării probatoriului, Amână judecarea cauzei la 13 11 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2009
Amână judecarea cauzei la 02 10 2009, termen la care se vor cita părţile care nu au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2009