S*** L* G******** S*****
ReclamantG********* I** (******************
PârâtS**** M****
PârâtG********* C****
PârâtÎn baza art. 246 şi 252 C.pr.civ., constată perimată acţiunea. Anulează acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta G********* C****, ca fiind intentată împotriva unei persoanei lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
În baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Judecătoriei Segarcea, nr. 5 din data de 01.09.2009 - prin care judecătorii acestei instanţe s-au raliat protestului general al instanţelor judecătoreşti şi au hotărât restrângerea activităţii de judecată, în sensul amânări tuturor cauzelor cu excepţia cauzelor penale în care inculpaţii au fost trimiţi în judecată în stare de arest preventiv, cele având ca obiect emiterea mandatului european de arestare, precum şi măsurile preventive (luare, verificare, prelungire, încetare etc.), iar în materie civilă, a cauzelor având ca obiect ordonanţe preşedinţiale privind situaţia minorilor şi a cererilor de suspendare provizorie a executării silite -, dat fiind că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor anterior menţionate, urmează a fi amânată judecarea acesteia. Pentru următorul termen, se vor cita părţile, societatea reclamantă cu menţiunea de a preciza acţiunea, în timp ce pârâtul Grigoraşcu Ion - date fiind cele menţionate în cuprinsul citaţiei adresate acestuia - va fi citat cu indicarea datelor sale de stare civilă, potrivit celor menţionate în cuprinsul actului de identitate al respectivei persoane, aflat la fila 7 din dosar.
Amână judecarea cauzei pentru a da posiiblitatea apărătorului societăţii reclamante să precizeze acţiunea. Pentru următorul termen se vor cita pârâţii Grigoraşcu Ion şi S**** M****