S***** C******* M***** S*****
InculpatM***** I*** B***
MartorS***** C******* O***** N*****
MartorP**** S***** - a*****
IntimatÎn temeiul art. 11 punctul 2 litera b din Codul de procedură penală raportat al art. 10 litera g din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului SIMION CHETELES MIRCEA SILVIU, , jud. Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege – prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât inculpatul a decedat la data de 3 decembrie 2009. În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 ianuarie 2010.
Aplică domnului avocat Papuc Sergiu o amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Comunicarea prezentei încheieri domnului avocat cu menţiunea că are dreptul de a cere reducerea sau scutirea de amendă în termen de 10 zile de la primirea prezentei încheieri. Pune în vedere domnului avocat să se prezinte la următorul termen de judecată stabilit la data de 19.01.2010 sau să-şi asigure substituirea.