G******* E****
Recurent InculpatG******* D****** F******
Recurent InculpatRespinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G******* E****, fiul lui Emilian şi Floarea, născut la data de 19 ianuarie 1977 şi G******* D****** F******, fiica lui Cornel şi Stela, născută la data de 10 septembrie 1982, ambii în prezent aflaţi în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea Secţia penală, în dosarul nr. 786/90/2009. Obligă recurenţii inculpaţi la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 octombrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererea recurenţilor inculpaţi privind amânarea cauzei. Amână cauza la data de 01 octombrie 2009. Se citează recurenţii inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.