B**** C* R***
Recurent CondamnatÎn baza art. 385/15 pct. 2 lit. d din Cpp Admite recursul condamnatului BACIU RADU declarat împotriva s.p. 183/12 martie 2009 a Judecătoriei Oneşti pronunţată în dosarul 1268/270/2009 pe care o casează în totalitate. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond În baza art. 59 C.p. Admite propunerea Comisiei pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciar Tg. Ocna privind pe deţinutul BACIU RADU , , aflat în Penitenciarul Tg. Ocna În baza art. 59 cp Dispune liberarea condiţionată a condamnatului BACIU RADU de sub puterea mandatului 337/2003 A Tribunalului Bacău emis în baza s.p.297/2002 a tribunalului Bacău şi punerea acestuia de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului cu privire la conţinutul art. 61 cp. Onorariul avocatei desemnată din oficiu,Burghelea Daniela, în valoare de 100 lei se suportă din fondul special al MJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi 16 aprilie 2009.