S***** F* F*****
Recurent InculpatP******* M*** S*********
Intimat Parte civilăÎn conformitate cu art. 38515, pct. 1, lit. b C. pr. Pen., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Stoica Florin , în prezent deţinut preventiv în Penitenciarul Tg.-Mureş) împotriva deciziei penale nr. 276/A/15 iulie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1275.9/308/2008, menţinând hotărârea atacată. Potrivit art. 38516 alin. 2 C. pr. Pen. coroborat cu art. 381 C. pr. Pen., menţine inculpatul în stare de arest şi deduce din pedeapsa aplicată acestuia şi perioada arestării preventive cuprinsă între data de 15 iulie 2009, la zi. Potrivit art. 192, alin. 2 C. pr. pen., obligă pe recurent să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat n recurs, în cuantum de 350 lei, din care suma de 200 lei –onorariul avocatului desemnat din oficiu se virează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2009.
Având în vedere Hotărârile Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Târgu Mureş din 19 august 2009 şi 01 septembrie 2009, prin care s-a stabilit ca, în semn de protest pentru situaţia inacceptabilă creată faţă de puterea judecătorească, în următoarea perioadă să fie judecate doar cauzele ce privesc măsurile preventive, se va proceda în conformitate cu această hotărâre, astfel că toate dosarele în care nu sunt inculpaţi arestaţi preventiv vor fi amânate la data de 28 octombrie 2009.
I. a) Constată că măsura arestării preventive a inculpatului Stoica Florin a fost luată şi menţinută până în acest moment procesual cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. b) Potrivit art. 3002 şi art. 160b, alin. 3 C. pr. Pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Stoica Florin (fiul lui Florin şi Ana, născut la data de 29 aprilie 1974, în prezent deţinut preventiv în Penitenciarul Tg.-Mureş). c) Respinge ca nefondată cererea inculpatului vizând revocarea măsurii arestării preventive. II. Potrivit art. 1608a alin. 6 C. pr. Pen., respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Stoica Florin privind liberarea provizorie sub control judiciar. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11 septembrie 2009.
Amână cauza la 11.09.2009 ca urmare a admiterii cererii de amânare formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător ales.