D**** I****
InculpatM******** P******
Parte vătămatăÎn baza art.180 al.1,2 Cp Condamnă pe inculpatul D**** I**** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art.321 al.1,2 Cp Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cp Contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. În baza art.81 Cp Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani prev.de art.82 Cp. Atrage atenţia asupra disp.art.83 Cp. Face aplicarea art.64 lit.a teza II-a, lit.b Cp, 71 al.5 Cp. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă M******** P******. Obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel.
Amână pronunţarea la 13.07.2010.
Amână cauza în vederea audierii martorului încuviinţat părţii civile în dovedirea laturii civile.
Amână cauza la solicitarea apărătorului părţii vătămate pentru a depune traducerea legalizată a actelor depune la acest termen de judecată, în dovedirea laturii civile.
Amână cauza în vederea administrării probelor.
Amână cauza pentru a se cita martora Stoica Gica.
Amână cauza în vederea audierii martorilor.
Amână cauza pentru lipsa martorilor.
Amână cauza pentru lipsa martorilor.
Amână cauza pentru lipsa martorilor.
Amână cauza în vederea audierii martorilor.
Amana cauza la cererea aparatorului partii vatamate pentru a-şi pregati apararea.
Amână cauza având în vedere cererea apărătorului inculpatului.
Amână cauza în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale nr. 1 a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Craiova din data de 01.09.2009.
Amână cauza având în vedere cererea inculpatului de a-şi angaja apărător.