S* D***** N** P***** R* S**
ReclamantS* A****** S*****
PârâtAdmite cererea. În temeiul art. 281 Cod pr. civ., îndreaptă eroarea materială de calcul, privind obligarea pârâtei- reclamante SC AISBERG SRL faţă de reclamanta –pârâtă SC DGM NEW PLANET RO SRL, la cheltuieli de judecată, strecurată în sentinţa comercială 9176/15.11.2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 1275/1259/2008, în sensul că se va trece cuantumul corect al acestora, acela de 8087,2 lei cum era corect, în loc de 2384,2 lei cum eronat s-a trecut, şi se va trece şi corect sentinţă comercială nu civilă. Prezenta încheiere face parte integrantă din dispozitivul sentinţei comerciale nr. 9176/15.11.2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 1275/1259/2008 al aceleiaşi judecătorii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Comercial Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 03 2011
Admite actiunea principală, precizată, respinge cererea reconventională. Dispune rezoluţiunea contractului de prestări-servicii nr 13/25 01 2006 întocmit între părti şi dispune repunerea părtilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, în sensul că obligă pe pârâta SC Aisberg SRL să plătească reclamantei suma de 30.940 lei, cu titlu de daune interese aferente facturii fiscale nr. 6461401/25 01 2006. Obligă pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 262061,80 lei penalităţi de întârziere. Obligă pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte în ce priveşte contractul de închiriere nr 370/14 11 205 suma de 1570 lei cu titlu de diferentă chirie şi suma de 62000 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi obligă pe pârâta-reclamantă să restituie reclamantei-pârâte un container vagon( bun mobil) tip termo King seria BCHU nr 69027, în caz de neîndeplinire a acestei obligatii, obligă pârâta-reclamantă la plata de daune cominatorii de 1000 lei, pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentinte şi până la predarea containerului ( bun mobil). Obligă pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 2384,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Comercial Argeş. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 15 11 2010
Amână pronunţarea la data de 15 11 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 11 2010
Amână pronunţarea la data de 08.11 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.11. 2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către părţi, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 1.11.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 27.09.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către experta cauzei, respectiv de acordare a unui nou termen de judecată pentru depunerea lucrării. Revine cu adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208 şi art. 209 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la 27.09.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 21.06.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către experta cauzei, respectiv de acordare a unui nou termen de judecată pentru depunerea lucrării. Revine cu adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208 şi art. 209 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la 21.06.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 10.05.2010.
DISPUNE Dispune administrarea în cauză a probei cu expertiză tehnică contabilă, expertul desemnat urmează a răspunde obiectivelor solicitate de către reclamanta-pârâtă, precum şi pârâta-reclamantă, prin notele de probatorii depuse la dosar, respectiv: 1. stabilirea cuantumului penalităţilor (cu titlu de daune) la contractul de prestări de servicii nr.13/25.01.2006, conform art.8; 2. stabilirea c/val lipsei de folosinţă a containerului de la data încetării contractului de închiriere şi până la data întocmirii raportului de expertiză. 3. să se calculeze cuantumul sumei achitate de S* D***** N** P***** R* S** către S* A****** S***** pentru contractul de prestări servicii nr.13/25.01.2006; 4. să se calculeze cuantumul sumelor achitate de S* A****** S***** pentru avansul ce priveşte cumpărarea vagonului termal king; 5. să se calculeze dacă sunt sume achitate în plus de S* A****** S***** pentru chiria vagonului termal king; 6. să se identifice autoturismele din factura nr.6461401/25.06.2006, dacă există faptic şi scriptic la S* D***** N** P***** R* S**; 7. să se calculeze sumele datorate de S* D***** N** P***** R* S** către S* A****** S***** pentru contractul de prestări serivicii şi contractul de închiriere nr.370/14.11.2008. Desemnează expert în specialitatea contabil, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe dna Chiper Gabriela. Stabileşte onorariu de expert, în cuantum de 800 lei, respectiv 400 de lei în sarcina reclamantei-pârâte şi 400 de lei în sarcina pârâtei-reclamante. Pune în vedere părţilor să facă dovada achitării onorariului provizoriu, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a dnei Chiper Gabriela, după achitarea onorariului. Admite cererea formulată de către pârâta-reclamantă, în sensul participării la efectuarea expertizei a unui expert consilier în persoana domnului Stănciulescu C. Nicolae. Amână judecarea cauzei la 10.05.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.03.2010.
DISPUNE Pune în vedere reprezentantului reclamantei-pârâte să depună la depună la dosarul cauzei contractul încheiat cu societatea Rup Metal Impex SRL. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică contabilă la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 15.03.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01.02.2010.
DISPUNE Se citează martorul Goman Mihai, domiciliat în comuna Leordeni, sat Leordeni, nr.128, judeţ Argeş, cu mandat de aducere potrivit art. 188 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la 01.02.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.12.2009.
DISPUNE Pune în vedere reclamantei pârâte, prin consilier juridic, precum şi reclamantei pârâte să răspundă la interogatoriile formulate, conform dispoziţiilor art. 222 Cod proc.civ. Se citează martorul Goman Mihai, domiciliat în comuna Leordeni, sat Leordeni, nr.128, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la 7.12.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.10.2009.
DISPUNE Încuviinţează pentru reclamanta pârâta administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei reclamante, precum şi a probei testimoniale cu un martor, respectiv Goman Mihai. Încuviinţează pentru pârâta reclamantă administrarea probei testimoniale cu doi martori. Prorogă discutarea expertizei tehnice judiciare în specialitatea contabilitate după ce se vor depune la dosarul cauzei, de părţi, înscrisurile solicitate. Pune în vedere pârâtei reclamante, prin consilier juridic, să depună în termen de 5 zile lista cu numele şi adresa martorilor, în vederea citării acestora, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere reclamantei pârâte, prin consilier juridic, să depună la dosarul cauzei interogatoriul pentru a fi comunicat pârâtei reclamante, cu menţiunea de a răspunde la acesta, conform art. 222 Cod proc.civ. Se citează martorul Goman Mihai, domiciliat în comuna Leordeni, sat Leordeni, nr.128, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la 26.10.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.08.2009
Admite cererea formulată de către reprezentantul pârâtei reclamante, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare. Se comunică pârâtei reclamante, prin adresă, întâmpinarea formulată de către reclamanta pârâtă la cererea reconvenţională. Amână judecarea cauzei la 31.08.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.06.2009
DISPUNE Acordă un nou termen de judecată pentru ca reclamanta pârâtă să ia cunoştinţă de întâmpinarea şi cererea reconvenţională, iar pârâta reclamantă să ia cunoştinţă de cererea precizatoare. Pune în vedere pârâtei reclamante să facă dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, aferent cererii reconvenţionale, în funcţie de pretenţiile solicitate, sub sancţiunea anulării acestei cereri, ca netimbrată Amână judecarea cauzei la 22.06.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.05.2009
DISPUNE Admite cererea formulată de către reprezentantul pârâtei, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, în vederea formulării de apărări. Amână judecarea cauzei la 11.05.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.03.2009.