C***** M****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul C***** M****, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 01.06.1976 în Mizil, jud.Prahova, domiciliat în comuna Tomşani, sat Magula, nr.33, jud.Prahova, CNP *********2084, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 28.02.2009, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2010.
Amână pronunţarea la data de 14.01.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.01.2010.
pentru administrarea probatoriilor acorda termen la 7.01.2010 sala 4
pentru citarea inculpatului la locuinta sa fara forne legale acorda termen la 26.11.2009 sala 4