M********** G*********
ReclamantM********** L******
ReclamantN****** Z***
PârâtM***** A***
PârâtN****** L****
PârâtAnulează acţiunea în privinţa reclamantului M********** L****** pentru lipsa semnăturii. Constată că reclamanta M********** G********* renunţă la judecată.
apărătorii părtilor av. Georgescu Aladin pentru reclamanti şi av. Ungureanu Oana pentru pârâta N****** Z*** învederează instanţei că părtile au pe rolul instanţei cauza civilă nr.728/332/2008 ce a fost suspendată până la soluţionarea prezentei cauze şi solicită acordarea unui termen mai lung pentru a se soluţiona cauza nr. 728/332/2008 ce are ca obiect partaj pe care părtile urmează să o repună pe rol , cauză în care părţile vor încheia o tranzacţie , urmând ca în urma soluţionării cauzei ce are ca obiect partaj , prezenta cauză să rămână fără obiect
Admite cererea formulată de av. Ungureanu Oana. Pune în vedere părţilor să depună contractul de vânzare cumpărare încheiat de autoarea Negovan Elena. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă şi martorii Costea Nicolae şi Văduva Stela, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la 25.11.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.10.2009, la sediul Judecătoriei Vînju Mare.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de av. Ungureanu Oana. Se citează pârâţii şi martorii Costea Nicolae şi Văduva Stela. Amână judecarea cauzei la 25.11.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.10.2009, la sediul Judecătoriei Vînju Mare.
cauza s-a amânat în temeiul Hotărârii nr. 3/01.09.2009 adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Cadrul Judecătoriei Vînju Mare
administrare probe
Trimite cauza la Comisia Judeţeană de Fond Funciar de pe lângă Prefectura Mehedinţi, pentru îndeplinirea procedurii prealabile administrative, conform art. 51 şi urm. din Legea nr. 18/1991, republicată.