D***** A********
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** P******* R******
IntimatAdmite plângerea. Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC, cu nr.3886940/31.07.2009 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere, exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale, înlătură măsurile accesorii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 10.05.2010.
DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2010, pentru când se citează intimatul cu filele 17-19 din dosar, respectiv cu copia de pe plângerea formulată, precum şi de pe procesul-verbal de contravenţie, cu menţiunea de a formula întâmpinare. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 22.03.2010.
DISPUNE Pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei copia de pe plângerea formulată, precum şi de pe actele depuse în susţinerea acesteia, sub sancţiunea suspendării cauzei, în baza art. 1551 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 25.01.2010.
DISPUNE Se citează intimatul cu copie de pe procesul-verbal de contravenţie şi cu menţiunea de a depune întâmpinare pentru că în raport de fişa de repartizare aleatorie informatizată i-a fost comunicată copie de pe plângerea formulată de către petent. Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 30.11.2009.