M******* E******* - d*******
ReclamantT**** M*******
PârâtM******* M****
ReclamantÎn temeiul disp.art. 271 Cod proced. civ. ia act şi consfinţeşte înţelegerea intervenită între părţi, materializată în înscrisul denumit „Tranzacţie”. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.09.2014.
Hotarare 8606/2014 din 19.09.2014Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâta-reclamantă. Menţine în sarcina acesteia obligaţia de a achita restul taxei judiciare de timbru datorate, astfel cum a fost stabilită, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale, ca insuficient timbrată. Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 05.09. 2014
Incheiere de sedinta din 05.09.2014Respinge la acest moment procesual, solicitarea de disjungere a cererii reconvenţionale şi de soluţionare separată a acesteia În condiţiile art. 3 al. 1 lit. e din OUG nr. 80/2013 stabileşte taxa de timbru aferentă cererii reconvenţionale în cuantum de 3325 lei, în vedere pârâtei-reclamante să facă dovada achitării acesteia până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Prorogă discutarea excepţiilor de inadmisibilitate şi prescripţia dreptului la acţiune, după depunerea timbrajului. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la pronunţare cât priveşte modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii reconvenţionale . Amână judecarea cauzei la 27.06.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei pentru restul dispoziţiile din prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2014
Incheiere de sedinta din 13.06.2014Raportat la conţinutul întâmpinării, la actele dosarului, faţă şi de susţinerile apărătorului pârâtei - reclamante de la acest termen de judecată, dispune prorogarea discutării aspectelor legate de taxa judiciară de timbru aferente cererii reconvenţionale şi asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului la acţiune, ultimele aspecte având relevanţă şi sub aspectul timbrajului aferent. Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei de amânare pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi a răspunde excepţiilor este legală. Amână judecarea cauzei la 13.06.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2014
Incheiere de sedinta din 18.04.2014Având în vedere susţinerile apărătorului de la acest termen de judecată şi actele dosarului, dispune conceptarea în cauză a numitului M******* M**** în calitate de moştenitor al reclamantei, urmând a se efectua menţiunile necesare în sistemul informatizat Ecris. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului de amânare pentru a lua cunoştinţă de cererea reconvenţională. Amână judecarea cauzei la 18.04.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2014
Incheiere de sedinta din 21.03.2014În baza disp.art 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă , suspendă judecata cauzei, până la soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. 5579/280/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.04.2010.
Incheiere suspendare din 23.04.2010Admite în parte cererea de ajutor public judiciar. Stabileşte ca reclamanta să plătească taxa judiciară de timbru în valoare de 600 lei , în trei rate lunare egale , fiecare în valoare de 200 lei , sub sancţiunea anulării acesteia , prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997. Cu drept de reexaminare , în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.03.2010 Amână judecarea cauzei la 23.04.2010.
Pune în vedere reclamantei prin apărător sa achite taxa judiciara de timbru aferenta actiunii la 600 lei( 3% din 200 milioane lei vechi ), sub sancţiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată. Pune in vedere reclamantei prin apărător sa depună pana la următorul termen de judecata să formuleze în scris cererea de ajutor judiciar în condiţiile şi conţinutul anume prevăzut de OUG nr. 51/2008 ca şi dovezi in susţinerea cererii de ajutor public judiciar. Amână judecarea cauzei la 05.03.2010. Cu drept de apel odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.01.2010.
Admite cererea apărătorului paratei şi acorda un nou termen de judecata pentru a-şi pregati apărarea şi a formula întâmpinare, luând act de susţinerile privind necesitatea completarii timbrajului. Proroga discutiile asupra completării timbrajului la termenul ce se va acorda, raportat la posibilitatea încheierii unei tranzacţii. Amână judecarea cauzei la 22.01.2010. Cu drept de apel odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2009.