B******* F******
InculpatÎn baza disp. art.160/8a al.2 Cod procedură penală, admite cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul B******* F****** CĂTĂLIN şi dispune punerea în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză şi dacă nu se declară recurs. În baza disp. art.160/8a al.3 Cod procedură penală, raportat la art.160/4 al.2 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii, inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art.160/2 al.3 şi 3/1 Cod procedură penală, respectiv: a). să nu depăşească limita teritorială a localităţii de reşedinţă, respectiv localitatea Caransebeş, decât în condiţiile stabilite de instanţă; b). să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d). să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura – Tribunalul Caraş-Severin; e). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; f). să nu se deplaseze în niciun loc public sau privat (exemplu: internet-cafe etc.), de unde ar putea accesa sistemul internet (indiferent de mijlocul de accesare – calculator, telefon mobil etc.); g). să nu se apropie de niciuna din persoanele împreună cu care a comis faptele, martorii şi celelalte persoane implicate în cauză şi nici nu va comunica cu acestea direct sau indirect; h). să nu exercite vreo meserie sau profesie şi nu va desfăşura vreo activitate în exercitarea căreia a săvârşit faptele (exemplu: informatician, operator calculator etc.). Atrage atenţia inculpatului B******* F****** Cătălin asupra disp. art.160/2 al.3/2 şi art.160/10 Cod procedură penală. În baza disp. art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2009, ora 15,30.
În vederea consemnării cuantumului cauţiunii pe numele inculpatului, la dispoziţia Tribunalului Caraş Severin şi a depunerii dovezii consemnării acesteia, Amână judecarea cauzei pentru data de 26 mai, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi.