T***** M*****
Inculpat RecurentO*** R***** I*****
Parte vătămată RecurentS******* C***** J******* D* U****** O*****
Parte civilă IntimatI**** I****
MartorO*** R***** I*****
Parte vătămată Intimat- admite cererea.
- condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu aplic. art. 81 Cod penal.
- având în vedere cererea de amânare a pronunţării formulată de avocatul inculpatului,
Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, de acordare a unui termen de pronunţare, pentru a depune la dosar concluzii scrise,
Având în vedere lipsa de procedură cu partea civilă, deţinută în Penitenciarul Oradea,
Având în vedere lipsa părţilor, precum şi lipsa apărătorilor acestora,
Având în vedere cererea de amânare formulată de partea civilă pentru efectuarea operaţiei,
Având în vedere cererea de amânare formulată de partea civilă, pentru a efectua intervenţiile chirurgicale care i-au fost recomandate,
Având în vedere cererea de amânare formulată de partea civilă, pentru a efectua intervenţiile chirurgicale care i-au fost recomandate,
Pentru a se emite adresă părţii civile, să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală Bihor - Oradea, în vederea efectuării expertizei solicitată în cauză,
În vederea efectuării unei expertizei medico - legale, pe baza actelor medicale privind intervenţia chirurgicală, cu care partea civilă se va prezenta la Serviciul de Medicină Legală Bihor - Oradea,
Având în vedere lipsa martorei I**** I****, solicitată de partea civilă,
Având în vedere cererea de suplimentare a probaţiunii formulată de avocatul părţii civile,
În vederea efectuării expertizei medico - legale dispusă în cauză şi având în vedere cererea de suplimentare a probaţiunii formulată de avocatul părţii civile şi pusă în discuţie de instanţă,
Având în vedere cererea de probaţiune formulată de avocatul părţii civile, cerere utilă şi concludentă soluţionării cauzei,
Având în vedere lipsa martorilor Ghiman Remus şi Laczico Norbert, solicitaţi de procuror,
probe
În vederea unei posibile împăcări a părţilor şi faţă de cerile părţilor de a-şi angaja avocaţi