C***** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul C***** V***** pentru savarsirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prevăzuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c C.p. şi art. 76 lit. d C.p., la 6 luni închisoare. Interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b C.p. in condiţiile art. 71 C.p. In temeiul art. 81 C.p, art. 71 al. 5 C.p. şi art. 82 C.p. dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind condiţiile de revocare a suspendării condiţionate. In temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. obliga inculpatul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel in termen de 10 zile de la pronunţare pentru partile prezente. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 10.02.2010
amana judecarea cauzei pentru a se cita martorii cu mandat de aducere
Amana judecarea cauzei pentru data de 13.01.2010, in vederea audierii martorilor, pentru cand se vor cita: inculpatul C***** V***** la domiciliul său şi prin afisare la Consiliul local al comunei Poiana Cristei, martorii din lucrari, respectiv Rotaru Ionică şi Bobaru Ilie.