Dosar 1308/182/2009 din 13.02.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1308/182/2009
Data dosar:
13.02.2009
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2009 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.4 Penal cu arestati,minori
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul L****** Z***** A******** (fiul lui Francisc şi Maria, născut la 23.03.1963 în Baia Mare, cetăţean român, studii 10 clase, şcoala profesională, stagiul militar satisfăcut, pensionar, necăsătorit, domiciliat în Baia Mare, Bd. Traian nr. 29/88, Maramureş, fără antecedente penale), pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.: -87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată la 1 an 6 luni închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Cu aplicarea art. 71 al. 5, raportat la art. 64 lit. a, teza II Cod penal. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, Şciuchin Mihaela. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.03.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD