O***** A****
PetentI************ D* P****** A* J******** C******** - S******** P******* R******
IntimatR****** S******
MartorAdmite în parte plângerea. Anulează în parte procesul verbal de contravenţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea nr. 5/01.09.2009 adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa si al Procesului verbal al Adunării Generale a Personalului Auxiliar de Specialitate şi Personalului Conex din cadrul Judecătoriei Constanta din data de 02.09.2009 conform căruia „începând din 02.09.2009 vor fi amânate toate dosarele aflate pe rolul instanţei fără a avea loc dezbateri asupra problemelor litigioase, inclusiv asupra probelor, doar menţinându-se măsurile luate la termenul anterior” şi pentru a se administra proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul încuviinţat pentru petentă, R****** S******.
În vederea administrării probei testimoniale şi pentru a se emite adresă către I.P.J. Constanţa – Serviciul Poliţiei Rutiere pentru a comunica întreg materialul probator care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie contestat de petentă.