D** C*****
CondamnatRespinge solicitarea formulată de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Constanţa privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 1000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.217 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi art.37 lit.b, aplicată inculpatului D** C*****, prin sentinţa penală nr.2189/16.10.2006 aplicată de Judecătoria Constanţa cu pedeapsa închisorii, ca urmare a achitării amenzii penale. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.10.2009.
Hotarare 1144 din 27.10.2009Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2009
Amana cauza la data de 29.09.2009, P.2, pentru probe.
- termen 21.07.2009 - administrare probe