P***** M*****
InculpatÎn temeiul art. 260 al.1 C.pen. condamnă inculpatul P. M., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 al.1 lit. a, al.2 C.pen. şi art.76 lit. d C.pen. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II,b C.pen. în condiţiile prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, fixat conf. art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 71 al. 5 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul P. M. la plata către stat a sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 50 lei –parte din onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,23.06.2009.
acordă termen la data de 23 iunie 2009 pt. citarea cu mandat de aducere a celor doi martori din lucrări
încuviinţează proba cu acte în circumstanţiere pentru inculpat şi acordă termen la data de 2 iunie 2009, pt. administrarea acestei probe; - se va cita martorul propus de inculpat A.S. şi martorii din lucrări
Amână cauaza având în vedere solicitarea inculpatului pentru a-şi angaja apărător.