M******** M****
ReclamantA** M**** C*******
ReclamantM***** M****
ReclamantN**** C********
ReclamantS****** N******
PârâtIa act de tranzacţia părţilor pe care o consfinţeşte ca legală şi care face parte din prezenta sentinţă. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 24.11.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de părţi, prin apărători, prin care solicită amânarea cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de părţi, prin apărători, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul completării raportului de expertiză. Emite adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar, în original, completarea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Constată că expertul nu a făcut identificarea suprafeţei cu dimensiuni, puncte de reper şi vecinătăţi, întrucât schiţa depusă la dosar este doar una stilizată astfel că instanţa nu poate soluţiona capetele de cerere cu care este învestită, respectiv grăniţuire şi rectificare carţi funciare numai în baza unui desen, urmând ca expertul să se conformeze dispoziţiilor instanţei, şi să aibă în vedere şi schiţa anexă depusă iniţial la raportul de expertiză ( fila 136), motiv pentru care emite adresă către expertul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 22.09.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2011
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar completarea la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 30.06.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar completarea la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2011
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act de susţinerile părţilor, în sensul că nu formulează obiecţiuni la completarea raportului de expertiză. Emite adresă către expertul cauzei, pentru a completarea raportului de expertiză, în sensul ca expertul să identifice toate suprafeţele pentru care rezultă suprapuneri în planul de situaţie anexa la completarea raportului de expertiză, respectiv între configuraţia liniei de hotar, conform planului cadastral din anul 1986, linia de hotar conform modului de stăpânire şi linia de hotar trasată conform documentaţiei cadastrare. Amână judecarea cauzei la data de 21.04.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar, în original, completarea la raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar, în original, completarea la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către expertul cauzei, cu menţiunea de a depune la dosar, în original, completarea la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite obiecţiunile formulate de pârâţi la raportul de expertiză specialitatea topografie. Dispune completarea raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit în cauză după cum urmează: - să se aducă la aceeaşi scară, respectiv 1:1000 schiţa anexă nr.1 la raportul de expertiză întocmit în cauză, cu rezultatul măsurătorilor întocmite în teren, dar şi schiţa anexă nr.2, în care s-au transpus documentaţiile cadastrale întocmite de părţi şi terenul deţinut de pârâţii Stanciu şi să se suprapună cu planul cadastral întocmit în anul 1986, adus la scara 1:1000(anexa 3 a raportului), urmând a evidenţia rezultatul acestei operaţiuni pe o singură planşă, cu indicarea eventualelor diferenţe şi a liniei de hotar. Emite adresă către expert în sensul celor de mai sus. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 09.12.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2010.
Admite cererea părţilor de amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 02.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2010
Revine cu adresă către expert Diaconu Geta pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 10.06.2010, pentru când se va cita martorul Grosu Romeo,părtile având termen in cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 mai 2010.
Revine cu adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Pune in vedere martorului să se prezinte la termenul de judecata următor pentru audiere. Amână judecarea cauzei la 06.05.2010, părtile având termen in cunstintă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2010.
Emite adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului. Pune in vedere reclamantilor să depună chitanţa TTD 1288536 din 29.01.2010 reprezentând onorariu expert, în original. Amână judecarea cauzei la 08.04.2010, urmând a se cita martorul Grosu Romeo. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2010.
Admite probatoriul solicitat de părţi, respectiv inscrisuri, interogatoriu, testimonială în cadrul căreia să fie autiati câte 1 martor, respectiv Mihalache Madalin şi Grosu Romeo, şi expertiză tehnică specialitatea agricolă, este pertinent, util şi concludent, în temeiul art. 167 C.p.civ., urmează a-l admite. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza tehnică specialitatea agricultură: - să identifice terenurile proprietatea părţilor; - să stabilească daca vreuna dintre părţi ocupă din terenul celeilalte părţi , iar in caz afirmativ, sa identifice aceasta suprafaţa eventual ocupată cu dimensiuni si vecinătăţi şi sa o evalueze; - să stabilească linia de hotar ce delimitează proprietăţile părţilor , urmând a se avea in vedere documentaţia cadastrală efectuată în zona in litigiu in anul 1986, sens in care se va deplasa la Primaria com. Bascov pentru relaţii, urmând a se avea in vedere şi Planul de situaţie din anul 1981 depus la dosar de reclamanţi . Desemnează expert în specialitatea agricultură, în lipsa învoielii părtilor, pe d-na DIACONU GETA, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului, cf. art. 202 C.p.civ. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei, câte 500 lei în sarcina părtilor. Incuviintează expert consilier pentu parati pe d-l Boariu Petre. Emite adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului de către părti. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului, după depunerea dovezii de achitare a onorariului de către părti. Pune in vedere părtilor să depună interogatoriile sub sancţiunea decaderii prev. de art. 170 al. 3 C.p.civ. Pune in vedere partilor prezente să se prezinte la termenul următor în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea prev. de art. 225 C.p.civ. Pune în vedere părtilor să depună dovada achitării, în termen de 5 zile de la încuviinţare, la instanţă, sub sancţiunea decăderii din probă cf. art. 170 al. 3 C.p.civ. Amână judecarea cauzei la 04.03.2010, urmând a se cita părtile lipsa cu mentiunea la interogatoriu şi martorii. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2010.
Pune în vedere pârâtilor-reclamanti să depună diferentă de timbru judiciar de 1,5 lei pentru capătul de cerere revendicare şi taxă de timbru de 12 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei pentru capătul de cerere obligatie de a face. Admite cererea de amânare cauzei pentru a lua cunostinţă de actele depuse de către pârâtii-reclamanti formulată de către apărătorul reclamantilor-pârâti. Amână judecarea cauzei la 28.01.2010, părtile având termen în cunostinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2009.