M**** M****** P*******
InculpatÎn baza art 334 Cpp schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul M**** M****** P******* din infracţiunea prev de art 87 alin.1 din OUG 195/2002 în infracţiunea prev de art 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 37 lit.a Cp În baza art 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 37 lit.a Cp, art 74 alin.1 lit.c Cp în condiţiile art 76 alin.1 lit. d Cp, art 80 Cp ,condamnă pe inculpatul M**** M****** P******* la o pedeapsă de 1 lună închisoare. În baza art 83 Cp, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare,aplicată prin s.p 547/06.10.2006 a Judecătorie Segarcea şi dispune executarea în întregime a executării pedepsei cumulând-o cu pedeapsa aplicată , de o lună(1) închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 luni închisoare. pe o durată de 2 ani şi o lună închisoare, reprezentând termen de încercare potrivit art 82 Cp. Face aplic art 71 alin 1 Cp interzice inculpatului drepturile prev. de art 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp. În baza art 191 Cpc, obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei (din care 200 lei onorariu apărător din oficiu) reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.02.2010
Faţă de lucrările dosarului, instanţa în baza art. 344 C.pp. apreciază că, se impune repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, din fapta prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 în fapta prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 37 alin.1 lit.a Cp. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Repune cauza pe rol şi acordă termen la 10.02.2010. Se va cita inculpatul M**** M****** P*******. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.01.2010.
Faţă de pcererile formulate de apărătorul inculpatului şi reprezentantul Parchetului, le va încuviinţa şi va dispune citarea martorului din rechizitoriu Mirea Ionel , se va dispune repetarea adresei către I.P.J Dolj-Serviciul Caziere, pentru obţinerea fişei de cazier a inculpatului şi Amână judecarea cauzei la 13.01.2010, pentru când se va cita martorul Mirea Ionel cu mandat de aducere
Faţă de probele solicitate de apărătorul inculpatului şi reprezentanta Parchetului, le va încuviinţa şi va dispune citarea martorului din rechizitoriu Mirea Ionel şi a martorului propus de inculpat Ştefan Ginu . Amână judecarea cauzei la 25.11.2009,
Faţă de lipsa unui apărător din oficiu care să îl reprezinte pe inculpat în cauza de faţă în care asistenţa acestuia este obligatorie şi forma de protest dată prin comunicatul instanţei, la care au aderat toţi judecătorii acestei instanţe, instanţa consideră necesar acordarea unui alt termen de judecată, pentru când se va repeta adresa către Baroul Dolj- Serviciul de Asistenţă Juridică Segarcea, pentru a se asigura părţilor dreptul la apărare şi la un proces echitabil de o justiţie independentă conform art 6 CEDO TERMEN: 28.10.2009 .