S* O**** S**** S**
PetentM********* B*** M**** R********** P*** P*****
IntimatAdmite cererea de abţinere formulată de d-l judecător Pop Mihai Bogdan, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei nr. 13303/182/2009, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 septembrie 2010.
dispune transpounerea cauzei la completul 4 şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea cererii de abţinere
cerere de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta petentei
pentru ca reprezentanta petentei să depună la dosar fotografii relevante cu privire la susţinerile în sensul că stâlpii de deasupra clădirii nu sunt pentru construirea unui etaj, ci pentru acoperiş, precum şi schiţa ce face parte din proiectul clădirii
pentru ca reprezentanta intimatului să depună fotografii efectuate cu ocazia constatării contravenţiei
pentru a se cita martorul semnatar al procesului verbal şi cu mandat de aducere
pentru a se cita martorul semnatar al procesului verbal
pentru a se depune docuemntaţia necesară pentru emiterea autorizaţiei de construire
pentru a se depune documentele aferente autorizaţiei şi pentru a se comunica întâmpinarea petentei
cerere de amânare formulată de apărătoarea petentei
se va cita petenta cu menţiunea de a preciza motivele formulării plângerii în vederea comunicării cu intimata