M**** L******
Intimat ReclamantS***** P***** S*
Recurent PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei teritoriale, a nulităţii cererii de chemare în judecată, a lipsei calităţii procsuale active a reclamantei şi a prescripţiei dreptului la acţiune privind drepturile băneşti aferente anilor 2006 şi 2007. Admite ca fiind întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind drepturile băneşti aferente anului 2005 şi în consecinţă respinge acţiunea formulată de reclamant ă privind aceste pretenţii ca prescrise. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclam.ML şi în consecinţă: -obligă pârâta să plătească reclam.c/v ajutorului a 4.000 mc gaze naturale pentru anii 2006 şi 2007, în funcţie de preţul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006, şi respectiv de la data de 1.01.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclam.suma de 810 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.09.2010.
la cererea reprez.pârâtei în vederea comunicării copiei carnetului de muncă al reclam.
pentru studiul răspunsului la întâmpinare
termen pentru a da posibilitatea reprez. reclam să exprime poziţia în scris cu privire la toate excepţiile invocate.
Suspendat conf. art.29 Lg.47/1992