R**** A******* D* G********* C*******
ReclamantC**** Z******
PârâtIa act de renunţarea la judecată a reclamantei COMPANIA DE APĂ SA cu sediul în Bacău, str. Narciselor, nr.14,jud.Bacău în contradictoriu cu pârâta C**** Z****** domiciliată în Măgireşti, jud. Bacău. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 4 iunie 2009.
Amână judecarea cauzei la 4 iunie 2009 ora 8,00. Citează pârâta cu menţiunea personal la interogator . Instanţa admite efectuarea în cauză a expertizei topo cu următoarele obiective : - expertul să identifice terenul pârâtului,sola , parcela precum şi suprafaţa afectată de lucrări . - expertul va preciza dacă pe teren sunt culturi şi ce fel de culturi sunt ; - expertul va verifica şi va preciza dacă terenul pârâtului va fi afectat de lucrările pentru realizarea investiţiei de utilitate publică,respectiv dacă conducta de apă va traversa terenul acestuia . Stabileşte onorariu expert 500 lei şi pune în vedere reclamantei prin reprezentantul său să consemneze la CEC suma şi să depună la dosar chitanţa de achitarea onorariului de expert . De la Biroul de expertize se vor solicita recomandări experţi topo . Dată şi citită în şedinţă publică azi , 23 aprilie 2009 .