G**** R*****
ReclamantU******* A************ T********** C***** D********* P*** P*****
PârâtAdmite cererea.
Amână pronunţarea la 25.03.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2010 C14 M6 ora 9:00 termen acordat pentru ca reclamantul să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 45 lei şi a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei, cât şi pentru ca pârâta va depune la dosar o copie a înscrisului prin care s-a transmis posesia reclamantului cu privire la suprafaţa de teren în litigiu.
Amână judecarea cauzei la data de 04 februarie 2010 C14 M6 ora 9:00 termen acordat administrarea probelor, pentru ca reclamantul să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 383 lei şi a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei, cât şi pentru a se preciza regimul juridic al terenului în litigiu.