I***** V*****
PetentZ****** V***** A***
IntimatAdmite sesizarea Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria AY nr. 2679752 din 10.01.2008 cu obligarea acestuia de a presta muncă în folosul comunităţii în cuantum de 10 ore în cadrul Primăriei Rm. Vâlcea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.02.2010.
pentru a se emite adresă către Primăria Rm.Vâlcea pentru a face dovada că s-a încercat executarea silită împotriva intimatului şi a existat imposibilitatea finalizării acesteia din lipsă de bunuri mobile şi imobile, respectiv dovada că intimatul este insolvabil, precum şi pentru a înainta copia înscrisului ce probează comunicarea procesului verbal de contravenţie seria AY nr.2679752/10.01.2008 de la organul constatator – IPJ Vâlcea - Poliţia Mun.Rm.Vâlcea către Primăria Rm.Vâlcea