S* R*** C****** S** M***
ReclamantA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* A F********* P******* I*******
PârâtAdmite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamanta SC. REAL COMPANY SRL. MALU în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IALOMIŢA. Anulează în parte decizia nr.85/09.04.2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – birou soluţionare contestaţii şi Decizia de impunere fiscală nr.25/27.02.2009, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cât şi a actelor subsecvente. Menţine cele două decizii şi actele subsecvente pentru suma de 5.508 lei cu titlu de accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată, sumă la care reclamanta a renunţat a o mai contesta. Dispune restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 34.935,00 lei. Obligă pârâta către reclamantă la 3.000 lei – onorariu expert. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 02 decembrie 2010 pentru ca reclamanta să facă dovada achitării onorariului pentru expert în cuantum de 3.000 lei.
Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 25.11.2010.
Prorogă pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de pârâtă şi dispune amânarea cauzei pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de conţinutul acestora. Acordă termen la data de 28 octombrie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Admite cererile formulate de reprezentanţii părţilor şi dispune amânarea cauzei pentru studierea raportului de expertiză şi formularea eventualelor obiecţiuni la acesta. Prorogă pronunţarea asupra cererii de majorare a onorariului pentru expert, după ce părţile vor lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Acordă termen la data de 30 septembrie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei ca fiind legală şi temeinică. Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Dispune revenirea cu adresă către doamna expert Malama Camelia în sensul de a efectua lucrarea cu care a fost investită. Acordă termen la data de 16 septembrie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Dispune revenirea cu adresă către doamna expert Malama Camelia în sensul de a efectua lucrarea cu care a fost investită, în caz contrar se va proceda la aplicarea sancţiunii prevăzută de art.108 Cod procedură civilă. Acordă termen la data de 27 mai 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Dispune revenirea cu adresă către doamna expert Malama Camelia în sensul de a efectua lucrarea cu care a fost investită, în caz contrar se va dispune înlocuire şi aplicarea sancţiunii prevăzută de art.108 Cod procedură civilă. Acordă termen la data de 13 mai 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Dispune revenirea cu adresă către doamna expert Malama Camelia la adresa din mun. Slobozia, strada Stejarului (Pepinieră). Acordă termen la data de 15 aprilie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Admite cererea formulată de doamna expert Malama Camelia. Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 18 martie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei şi dispune citarea doamnei expert Malama Camelia cu copie de pe obiectivele formulate de reclamantă. Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 18 februarie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Încuviinţează pentru reclamantă probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă. Ia act că reclamanta doreşte expert parte pe domnul Preda Silviu. Desemnează în calitate de expert pentru efectuarea lucrării pe doamna Malama Camelia înscrisă în tabelul cu experţi contabili la poziţia 22 şi dispune întocmirea unei adrese către Biroul de Expertize Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Ialomiţa în sensul de a comunica numirea doamnei expert Malama Camelia. Dispune întocmirea unei adrese către doamna expert Malama Camelia în sensul de a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză contabilă ce va fi efectuat pe baza actelor existente la dosar, precum şi pe baza obiectivelor ce urmează a fi depuse. Stabileşte onorariu estimativ pentru expert în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantei şi pune în vedere acesteia prin reprezentantul său, să depună la dosar obiectivele expertizei în termen de cinci zile. Totodată, dispune întocmirea unei adrese către Curtea de Apel Bucureşti în sensul de a ne restitui dosarul având în vedere faptul că a fost soluţionat recursul prin decizia nr.2213 din data de 05 noiembrie 2009. Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti şi pentru depunerea raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 21 ianuarie 2010 în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 26 noiembrie 2009 în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru restituirea dosarului de către Curtea de Apel Bucureşti, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 12 noiembrie 2009 în cunoştinţa celor prezenţi.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei şi dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 29 octombrie 2009, în cunoştinţa celor prezenţi.
Acordă termen pt restituirea dos. de către CA Bucureşti
Acordă termen la data de 01 octombrie 2009 în cunoştinţa celor prezenţi.
Acordă termen în vederea soluţionării recursului decl. de DGFP Ialomiţa împotriva încheierii din 07.07.2009
Admite cererea de suspendare a Deciziei nr.85 din 09 aprilie 2009 prin care a fost respingă contestaţia împotriva Deciziei nr. 25/27 februarie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Activitatea de Inspecţie Fiscală. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Fixează termen la data de 07 iulie 2009.
Pentru plata cauţiunii acordă termen la data de 16 iunie 2009.