P****** F*******
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, condamnă pe inculpatul P****** F*******, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.83 alin.1 Cod penal, dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.109/04.06.2008 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care o cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu privare de libertate. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul P****** F******* la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
Termen în vederea citării martorilor cu mandate de aducere şi solicitarea fişei de cazier judiciar a inculpatului.