U******** C**** - D*****
PetentÎn temeiul art.86/Cod Penal, admite cererea privind constatarea reabilitării de drept formulată de către petentul UNGUREANU CEZAR DANIEL, fiul lui Neculai şi Maria, născut la data de 21.10.1971 în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, CNP 1711021070051, cu domiciliul în Botoşani, str.Griviţa nr.3, sc. A, etaj 2, ap.7. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului UNGUREANU CEZAR DANIEL la data de 09.02.2008, pentru condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cf. art.81-art.82/Cod Penal, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.215 alin.2/C.Penal, cu aplicarea art.41 alin.2 rap. la art.42/C.penal şi a art.74 şi art.76/C.Penal, precum şi a infracţiunii prevăzută de art.288 alin.1/C.Penal cu aplicarea art.41 alin.2 rap. la art.42/C.penal şi a art.74 şi art.76/C.Penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a rap. la art.34/C. Penal, prin sentinţa penală nr.20/27.01.2004, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr.3277/2003, definitivă prin nerecurare la data de 15.03.2003. În temeiul art.192 alin.3/C.P.P., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.11.2009.