D*** M********
ReclamantT***** I**
PârâtT***** L*****
PârâtM**** M********
PârâtIa act de tranzacţia parţilor, reclamanta DM şi pârâţii TI, TL , MM, pe care o consfinţeşte ca legală şi care face parte din prezenta sentinţa, astfel: ,,TRANZACŢIE . Cu recurs. Pronuntată în sedinta publica din 18.03.2001. 2509
Admite cererea de amânare în vederea solutionării pe cale amiabilă formulată de reclamantă. Pune în vedere reclamantei să depună timbraj de 3% din valoarea bunurilor care alcătuiesc masa de partaj potrivit art. 2 lit. c din legea nr. 146/1997, cu modificări, în cazul nesolutionării litigiului pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la 11.02.2010, urmând a se cita pârâtul cu copia cererii de chemare în judecată şi înscrisurilor anexă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009