B****** V*****
InculpatG***** C********
Parte civilăT********* D******
MartorD********* E******
MartorP*** I******* G*******
Martorprin s.p.nr.2310/08.12.2009 s-a dispus: În baza art. 215 alin.1, 2, 3 C-.p. cu aplicarea art.74,76 C.p., condamnă inculpatul B****** V***** la 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art.290 alin.1 C.p. cu aplicarea art.74, 76 C.p., condamnă inculpatul B****** V***** la 2 luni închisoare. În baza art.33,34 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata indicată de art. 82 Cod penal, punând în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal. Interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, cu aplicarea art. 71 alin 5 Cod penal. Obligă inculpatul la plata a 347 lei despăgubiri civile către partea civilă G***** C********. Dispune anularea actelor false. Obligă inculpatul la plata a 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu, ce se suportă anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.12.2009, la Judecătoria Tg-Jiu.
AMINĂ CAUZA LA 08.12.2009.
ACORDĂ UN NOU TERMEN DE JUDECATĂ LA DATA DE 24.11.2009 PENTRU A SE CITA INCULPATUL CU MANDAT DE ADUCERE ŞI A SE CITA MARTORII DIN ACTE.