I****** P******
Apelant CondamnatAmână pronunţarea cauzei la data de 23.06.2009. DECIS Admite apelul declarat de condamnatul Istrate Eugen împotriva sentinţei penale nr. 80/08.04.2009 pronunţată de Judecătoria Tg Bujor în dosarul nr. 1367/316/2008. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Conform art 5221 C.pr.pen admite cererea de rejudecare a cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Bujor sub nr. 73/316/2007 (sentinţa penală nr. 164/28.03.2007). În baza art. 334 C.pr.pen schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracţiunile prev de art. 78 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit a C.pen şi de art. 79 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit a C.pen, în infracţiunile prev de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 (republicată) cu aplicarea art. 37 lit a C.pen şi de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 (republicată) cu aplicarea art. 37 lit a C.pen. În noua încadrare juridică condamnă pe inculpatul ISTRATE EUGEN la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deţine permis de conducere, prev de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 (republicată) cu aplicarea art.37 lit a C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 (republicată) cu aplicarea art.37 lit a C.pen. În baza art. 33 lit a şi art 34 lit b C.pen aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, sporită la 3 ani şi 6 luni închisoare. Potrivit art. 61 alin 1 teza II C.pen revocă beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 177 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 180/20.02.2004 a Judecătoriei Tecuci. Conform art. 61 alin 1 teza III C.pen contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă rămas neexecutat şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 71 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit a teza a II-a şi lit b C.pen. Deduce din pedeapsă perioada executată de la 15.11.2008, la zi. Anulează mandatul de executare nr. 351/2007 emis în baza sentinţei penale nr. 164/2007 a Judecătoriei Tg. Bujor şi dispune emiterea unui nou mandat potrivit prezentei hotărâri. În temeiul art. 189 şi 191 alin 1 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la fond, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Conform art. 192 alin 3 C.pr.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.