D****** R****
CondamnatS.P. 1879/22.10.2009 - Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, privind pe condamnatul Dobăieş Romeo. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Dobăieş Romeo, aflat în executarea mandatului nr. 194/2008, emis de Judecătoria Avrig, pentru pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare, aplicată în baza sentinţei penale nr. 116/2007. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu va fi suportată în avans din fondurile M.J.L.C. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 22.10.2009 la Judecătoria Tg-Jiu.