Dosar 1371/255/2009 din 13.07.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1371/255/2009
Data dosar:
13.07.2009
Instanta:
Judecătoria Marghita
Departament:
Judecătoria Marghita
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C3 CIVIL FOND FUNCIAR
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.1 din OUG 195/ 2002 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a,c C.pen. şi art.76 alin.1 lit. d C.pen. condamnă pe inculpatul PURDEA CODIN-EUGEN la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 10 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C.pen. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. În baza art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare si comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10.12.2009.

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C3 CIVIL FOND FUNCIAR
  • Încheiere

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU 10.12.2009

  • Sedinta din data de 15.10.2009 la ora 09:00

    Complet: C3 CIVIL FOND FUNCIAR
  • Încheiere

    In vederea audierii martorilor propuşi de reprezentanta parchetului,

Flux dosar


Actualizare GRPD