L**** G*******
PetentI************ D* P****** L* J******** T****
IntimatRespinge plângerea.
INSTANTA, În raport de susţinerile avocatului petentului cu privire la martorul lipsă la acest termen de judecată, în virtutea rolului activ, îi va pune în vedere acestuia să facă dovada lipsei martorului cu înscrisuri, sens în care, în vederea audierii martorului, va acorda un termen de judecată, astfel că, DISPUNE Pune în vedere acestuia să facă dovada lipsei martorului cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2010 termen dat în cunoştinţă petentului, pentru când se va cita intimatul, pentru când petentul va prezenta martorul încuviinţat Uiban Dumitru în vederea audierii, pentru când acesta se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în sedinţă publică azi, 14 ianuarie 2010.
INSTANTA, Apreciind utilă soluţionării cauzei proba testimonială propusă de petent prin avocat, în temeiul dispoziţiilor art. 167 Cod Procedură Civilă, o va încuviinţa si, în vederea audierii martorului propus, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Încuviinţează proba testimonială propusă de petent prin avocat. Amână judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2010, termen dat în cunoştinţă petentului, pentru când se va cita intimatul, pentru când petentul va prezenta martorul încuviinţat Uiban Dumitru în vederea audierii.
INSTANTA, Pentru a da posibilitate petentului să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării formulate de intimat, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 19 noiembrie 2009, termen dat în cunoştinţă petentului, pentru când se va cita intimatul, pentru când petentul va lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării. Pronunţată în sedinţă publică azi, 08.10.2009.