Dosar 13795/193/2009 din 16.10.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13795/193/2009
Data dosar:
16.10.2009
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2009 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul F******** C***** pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. şi ped. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea 74 lit. a) şi c), 76 lit. d) Cod penal la pedeapsa 6 (şase) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 81, 82 şi 71 al. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului, pe o durată de 2 (doi) ani şi 6 ( şase) luni , acesta constituind termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentînd onorariu avocat oficiu Buceceanu Dinu ( delegaţia nr. 3946/2009) se va avansa Baroului Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11.11.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD