B****** C*********
ContestatorC****** P***** C****** Ş* A*** C***** S********
IntimatAdmite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul B****** C********* în contradictoriu cu pârâtul C****** P***** C****** Ş* A*** C***** S******** P. Neamţ. Anulează decizia de sancţionare nr. 293/17.03.2009 în totalitate. Respinge ca nefondat capătul de cerere prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Obligă pârâtul să plăteasăc reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.10.2009.
La cererea apărătorului intimatului, pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
S-a amânat judecarea cauzei studiul întâmpinării şi a completării acţiunii, precum şi pentru a se depune de către intimat documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei contestate.