S*** E******** S*** S**
PetentP******* M*********** M*******
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.2616/C Admite plângerea contravenţională. Anulează procesul verbal contravenţional nr. 62560/10 din 12.05.2009. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2010.
Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune emiterea unei adrese către Consiliul Local Mangalia prin care acesta să precizeze dacă dispoziţiile HCL 44/2006 privind obligaţia de a deţine autorizaţie de funcţionare au fost modificate pe parcursul anului 2009, si, în acest sens, să trimită la dosar HCL 27 din 31.05.2009 cu precizarea dacă a fost sau nu contestată, dacă a intrat în vigoare şi dacă şi-a produs efecte, In vederea administrării probatoriului încuviinţat, Având în vedere dispoziţiile art.153 al.1 C.pr.civilă care reglementează termenul în cunoştinţă,
Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere petentei prin reprezentant convenţional să depună raportul Z al aparatului de marcat electronic-fiscal pentru perioada aprilie-august 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.06.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere părţilor să depună demersuri la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Manglia în vederea comunicării instanţei momentul începerii activităţii la punctul de lucru situat în Staţiunea Olimp pentru anul 2009, Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.05.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 25.05.2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se va reveni cu adresă către Ministerul Finanţelor Publice-Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Mangalia pentru a comunica instanţei care este momentul începerii activităţii la punctul de lucru situat în Staţiunea Olimp pentru anul 2009, sub sancţiunea aplicării unei amenzii judiciare în temeiul art.108 ind.1 Cod procedură Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se va reveni cu adresă către Ministerul Finanţelor Publice-Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Mangalia, pentru a comunica instanţei care este momentul începerii activităţii a S.C. EUROTERRA STAR S.R.L. la punctul de lucru situat în Staţiunea Olimp, str. Trandafirilor, judeţul Constanţa, pentru anul 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.03.2010
Amână judecarea cauzei. Trimite dosarul către Serviciul Registratură al Judecătoriei Mangalia pentru repartizarea acestuia în sistem ciclic. Se va reveni cu adresă către Administraşia Financiară Mangalia pentru a ne comunica care este momentul începerii activităţii a S*** E******** S*** S** la punctul de lucru din staţiunea Olimp, str. Trandafirilor. Se vor cita ambele părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2010.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 15.01.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere petentei să depună la dosarul cauzei o copie a bilantului pentru lunile aprilie, mai şi iunie şi contractele de muncă ale salariaţilor societăţii-petente. Se va emite adresă către Administraşia Financiară Mangalia pentru a ne comunica care este momentul începerii activităţii a S*** E******** S*** S** la punctul de lucru din staţiunea Olimp, str. Trandafirilor Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.12.2009.
Admite proba cu înscrisuri şi proba testimonială solicitată de petentă. Pune în vedere reprezentantului convenţional al petentei să depună în cadrul probei cu înscrisuri , înscrisurile solicitate de reprezentantul convenţional al intimatului respectiv bonuri fiscale, care să dovedească ca se aflau în activitate. Pune în vedere reprezentantului convenţional al petentei să depună lista cu numele şi adresa martorilor ce doreşte a fi audiaţi în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Se vor cita martorii după ce petenta le va indica numele şi adresele. Admite în contraprobă şi în apărare pentru intimat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul petentei şi proba testimonială în funcţie de necesitatea acesteia.. Admite suplimentarea probei cu înscrisuri pusă în discuţie din oficiu, respectiv depunerea actelor care au stat la baza dresării procesului verbal contestat . Pune în vedere petentei să depună procesul verbal contestat în original sau copie legalizată. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 23.10.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.09.2009.