G**** P***
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatD**** T******
MartorAdmite plângerea formulată de petentul G**** P***, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** H********, Anulează procesul-verbal seria CC nr. 2954776//27.03.2009 încheiat de către intimat şi înlătură sancţiunile şi măsurile dispuse prin acesta. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.01.2010.
În vederea administrării probaţiunii testimoniale, încuviinţată în cauză, Apreciind întemeiată cererea formulată de reprezentantul petentului, Pentru ca intimatul să comunice, dacă în conformitate cu normele interne, aparatele radar din dotare înregistrează valorile vitezei de deplasare ale autovehiculelor cu marja de eroare de +_10 km/h,
Ca urmare a promovării titularului Completului C 11 Civil, Dna. judecător Lăsconi Diana, la Tribunalul Hunedoara, începând cu data de 15.07.2009, Văzând procesul – verbal încheiat la data de 13.07.2009, la sediul Judecătoriei Deva, cu ocazia repartizării aleatorii a cauzelor provenite de la acest complet de judecată, în baza disp. art. 99 al. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Amână soluţionarea cauzei la data de 24.11.2009 – pe rolul Completului C 12 civil
Faţă de cererea de probaţiune testimonială formulată de petent, prin reprezentant, În baza disp. art. 167 al. 1 cod proc. civ., o apreciază concludentă şi utilă soluţionării cauzei,