Dosar 1384/232/2009 din 22.04.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1384/232/2009
Data dosar:
22.04.2009
Instanta:
Judecătoria Găești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.02.2010 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Soluţionare

    Hot.: În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep, cu aplicarea art. 74 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal: Condamnă pe inculpatul P******** D****** la 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani şi 3 luni, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care suma de 50 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare

  • Sedinta din data de 05.02.2010 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru ca inculpatul să ia cunoştinţă de raportul medico-legal depus la dosar şi pentru a prezenta probe în circumstanţiere un martor şi înscrisuri, se acordă termen la data de 19.02.2010.

  • Sedinta din data de 08.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se depune expertiza medico-legală, se acordă termen la data de 05.02.2010.

  • Sedinta din data de 27.11.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se depune raportul de expertiză dispus în cauză se acordă termen la data de 08.01.2010.

  • Sedinta din data de 30.10.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se depune raportul de expertiză, se acordă termen la data de 27.11.2009.

  • Sedinta din data de 02.10.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se depune raportul de expertiză, se acordă termen la data de 30.10.2009.

  • Sedinta din data de 24.07.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se efectua recalcularea retroactivă a alcoolemiei inculpatului, se acordă termen la data de 02.10.2009.

  • Sedinta din data de 03.07.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se cita cu mandat martorul Şerban Florin se acordă termen la data de 24.07.2009.

  • Sedinta din data de 12.06.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se cita martorii din rechizitoriu şi pentru a se prelungii dreptul de circulaţie formulată de inculpat, se acordă termen la data de 03.07.2009.

  • Sedinta din data de 22.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru a se adminsitra probe se acordă termen la data de 12.06.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD