L**** A**
RecurentS***** V*****
IntimatC**** G*******
IntimatU*** I****
Intimat pârâtU*** T*****
IntimatRespinge acţiunea precizată.
Amânată pronunţarea la data de 07.12.2010
Comunicarea compeltării la raportul de expertiză cu pârâţii
Repune cauza pe rol, acordă termen la data de 02.11., pt. întregirea expertizei.
amânată pronunţarea la 28.09.2010
repus pe rol la data de 21.09.2010
amânată pronunţarea la 29.06.2010
Comunicarea precizării de acţiune cu pârâţii
Pentru a da posibilitate reclamantei să-şi precizeze acţiunea şi pentru a efectua demersuri în vederea aflării domiciliilor pârâţiilor cu domiciliul necunoscut.
Faţă de cerrea de amânare formulată de avocatul reclamantei pentru a depune la dosar acte de stare civilă; administrarea probei testimoniale
pentru a se depune de reclamantă extrasul de CF actuaţizat
în vederea depunerii certificatului de naştere a def.Ursa Simion
în vederea precizării de acţiune cu pârâţii
pentru a se comunica de la primăria Aiud copia extrasului de uz oficial a pârâtuluiU*** I****
Citarea pârâţilor cu un exemplar al precizării de acţiune
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aiud, din data de 01.09.2009, prin care s-a decis întreruperea activităţii de judecată şi reţinând că cererea din prezentul dosar nu se încadrează în excepţiile stabilite prin hotărârea mai sus indicată, dispune amânarea cauzei
Faţă de cererea de amânare formulată de către avpocatul reclamantei
Citarea pârâtei Craiu Ana la adresa indicată de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Aiud; comunicarea raportului de expertiză topografică extrajudiciară cu pârâţii; administrarea probei testimoniale