Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia perimării. Constată perimată cererea de recurs formulată de recurenta MIHAI ANGELA, în prezent decedată, împotriva Sentinţei civile nr. 5279, pronunţată de Judecătoria Braşov la data de 18.05.2009, în dosarul nr. 13.899/197/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2011.
în temeiul art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă
în temeiul art. 85 şi 107 Cod procedură civilă faţă de lipsa de procedură cu recurenta pârâtă
Admite cererea de reexaminare formulată de petenta MIHAI ANGELA împotriva încheierii din şedinţa Camerei de Consiliu din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. 13898/ 197/ 2008, pe care o modifică în tot şi în consecinţă: Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurenta petentă MIHAI ANGELA şi o scuteşte pe aceasta de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar, datorate de aceasta pentru cererea de recurs.
în vederea soluţionării cererii de reexaminare
având în vedere că nu a fost restituit de către Curtea de Apel Braşov dosarul nr. 13898/ 197/ 2008
în vederea soluţionării cererii formulată de recurenta pârâtă Mihai angela privind reexaminarea încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar
Respinge cererea formulată de recurenta pârâtă MIHAI ANGELA având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate în recurs. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare.
în temeiul art. 86 Cod procedură civilă, în vederea comunicării către recurentă a unui exemplar al întâmpinării pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de recurenta pârâtă va acorda termen la data de 26 noiembrie 2009, camera de consiliu
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor, va amâna cauza la data de 29.10.2009.