B****** V*****
PetentB**** G*****
PetentI**** C***** L******
PetentP******** A****
PetentA****** I****
Petentadmite cererea. fără cale de atac.
Dosar nr. 1391/86/2008 - învestire cu formulă executorie - R O M A N I A TRIBUNALUL SUCEAVA SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL I N C H E I E R E A NR. 368 Şedinţa publică din data de 02 martie 2009 Preşedinte Vinţilă Narcisa Grefier Rotari Angela Pe rol fiind soluţionarea cererii privind investirea cu formulă executorie a sentinţei nr. 2966 din 25.09.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.6233/86/2008, cerere formulată de petentul Potâng Ioan – cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, mun.Suceava, str.Prof.Leca Morariu nr.17C, jud.Suceava. La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat petentul Potâng Ioan. Procedura este completă. Se face referatul cauzei, după care, petentul depune la dosar precizări la cererea de învestire cu formulă executorie şi dovada achitării taxei de timbru în valoare de 4 lei, chitanţa seria TS4A nr.1610591/02.03.2009. Instanţa verificând actele şi lucrările dosarului, constată probatoriul epuizat, cererea în stare de judecată şi rămâne în pronunţare. După deliberare, T R I B U N A L U L Constatând întemeiată cererea petentului, văzând şi disp. art. 269, 376 indice 1 Cod procedură civilă, D I S P U N E : Admite cererea formulată de petentul Potâng Ioan – cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, mun.Suceava, str.Prof.Leca Morariu nr.17C, jud.Suceava. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa nr. 2966 din 25.09.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6233/86/2008. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.03.2009. Preşedinte Grefier Red.V.N. Tehnored.I.T.. 2 ex/03.03.200