Dosar 1398/1259/2009 din 10.09.2009

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1398/1259/2009
Data dosar:
10.09.2009
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
,,,
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2010 la ora 11:00

    Complet: C4-Fond
  • Soluţionare

    Admite cererile lichidatorului judiciar. În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006. Dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din lege descarcă pe lichidator de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociaţi. În temeiul art.135 din lege dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune plata sumei de 2.000 lei, reprezentând contravaloare onorariu cuvenit pentru întreaga perioadă de administrare a procedurii, din fondul constituit potrivit prevederilor art.4 din lege în contul lichidatorului. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 02.03.2010 la ora 11:00

    Complet: C4-Fond
  • Încheiere

    Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 27 aprilie 2010 pentru a se formula cerere de închidere a procedurii în temeiul art.131 din lege. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş

  • Sedinta din data de 02.02.2010 la ora 11:00

    Complet: C4-Fond
  • Încheiere

    Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 2 martie 2010. Dispune afişarea la uşa instanţei a tabelului definitiv al creanţelor reţinute în sarcina debitorului. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 03.11.2009 la ora 11:00

    Complet: C4 B-Fond
  • Amânat

    În temeiul art.32, alin 1 din Legea nr.85/2006 modificată. Admite cererea debitorului şi deschide procedura simplificată de insolvenţă asupra sa. Desemnează în calitate de lichidator judiciar pe practicianul Motrun Petre, propus de debitor, căruia îi stabileşte atribuţiile prevăzute de art.20 cu o retribuţie lunară de 400 lei, plătită din averea debitorului. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale ale debitorului în registrele speciale de evidenţă. În temeiul art.28, alin.2, teza a II-a decade debitorul din dreptul de a propune plan de reorganizare. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare. Dispune notificarea deschiderii de procedură în condiţiile art.61. Stabileşte termen de înregistrare a declaraţiilor de creanţe la 4.01.2010. Stabileşte termen de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului preliminar la 18.01.2010. Stabileşte termen de contestare la 28.01.2010. Stabileşte termen de definitivare a tabelului de creanţe la 2.02.2010. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea loc la 22.01.2010. Lichidatorul provizoriu va întocmi la 4.01.2010 raportul prevăzut de art.59 şi va trece la operaţiunile de lichidare. Stabileşte termen de continuare a procedurii la 02.02.2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 27.10.2009 la ora 11:00

    Complet: C4-Fond
  • Încheiere

    Acordă termen de judecată la data de 3 noiembrie 2009 pentru lipsă de procedură cu debitorul. Se reia procedura de citare cu debitorul în temeiul art.85 C.pr.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 20.10.2009 la ora 11:00

    Complet: C4 B-Fond
  • Încheiere

    Acordă termen de judecată la data de 27 octombrie 2009 pentru lipsă de procedură cu societatea debitoare. Se reia procedura de citare cu societatea debitoare. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 11:00

    Complet: C4 B-Fond
  • Încheiere

    Acordă termen de judecată la data de 20 octombrie 2009 pentru lipsă de procedură cu societatea debitoare. Se reia procedura de citare cu debitoarea şi i se pune în vedere să depună la dosar actele prevăzute de art.28 alin 1 din legea nr.85/2006 şi timbru judiciar în valoare de 0,50 lei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 22.09.2009 la ora 11:00

    Complet: C4 B-Fond
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 6 octombrie 2009. Se va relua procedura de citare cu societatea debitoare. Se emite adresă către societatea debitoare să depună la dosar actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 şi să depună la dosar timbru judiciar în valoare de 0,50 lei. Cu drept de recurs,odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 15.09.2009 la ora 11:00

    Complet: C4-Fond
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 22 septembrie 2009. Se reia procedura de citare cu debitorul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş

Flux dosar


Actualizare GRPD