P**** A*** F*********
ReclamantP**** M****
PârâtRespinge cererea formulată de petentul Pârvu Minel, domiciliat în com Giurgiţa, jud. Dolj,în contradictoriu cu Pârvu Anca Florentina , domiciliată în com Giurgiţa, Dolj , în sensul menţionării la domiciliul petentului a comunei Giurgiţa, în loc de comuna Lipovu, ca neântemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.06.2010.
Admite acţiunea. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Faţă de lucrările dosarului apreciază că se impune repunerea pe rol a cauzei şi citarea reclamantei de a depune înscrisurile privitoare la dreptul de proprietate al pârâtului asupra bunurilor ce se presupune că au fost înstrăinate , respectiv titlu de proprietate şi certificatul de moştenitor nr 14/2008 BNP Şorop A.( înscrisuri la care se face referire în extrasul C.F nr 167-cerere 3413/20.01.2010, fila 22 dosar ) Acordă termen de judecată la 05.05.2010 Se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune înscrisurile privitoare la dreptul de proprietate al pârâtului asupra bunurilor ce se presupune că au fost înstrăinate , respectiv titlu de proprietate şi certificatul de moştenitor nr 14/2008 BNP Şorop A.( înscrisuri la care se face referire în extrasul C.F nr 167-cerere 3413/20.01.2010, fila 22 dosar ) Pronunţată în şedinţa publică de la 14.04.2010.
apărătoarea reclamantei, av E. Mihăloiu, solicită termen pentru a depune în completare taxa de timbru la valoarea stabilită prin expetiza Camerei Notarilor Publici, respectiv 689,6 lei Termen 14.04.2010
se vor repeta adresa către expertul desemnat în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză construcţii
se va repeta adresa către experta Ionescu Iulia pentru a depune luicrararea, cu menţiunea că a fost sancţionată cu avertisment
se va repeta adresa catre expertul construcţii în cvedereadeopunerii raportului de expertiză solicitat
Se va dispune efectuarea adresei către expertul desemnat Ionescu Iulică (nr. 4 din listă) în specialitatea construcţii ,în vederea efectuării expertizei dispuse cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 28.10.2009. Stabileşte onorariu provizoriu de expert în sarcina reclamantului, 450 lei şi pune în vedere apărătorului acestuia să depună la dosar dovada de achitare a onorariului, până la termenul ce se va acorda .Amână judecarea cauzei la 16.12.2009.
încuviinţează proba cu expertiză topo solicitată de petent şi acordă termen pentru a se efectua adresa Blet păt. înaintare listă expert în vederea desemnării şi efectuării lucrării
apărătoul reclamantei solicită termen pentru a completa diferenţa de taxă de timbru la valoarea ce va reiesi după demersurile păe care le va face la administraţia locală pentru obţinerea valorii de impozitare a ternurilor în litigiu