K****** I*****
ReclamantK****** I*****
ReclamantM******** I****
ReclamantC****** C******* P***** S********* D*************
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţii K. I., K. I. şi M. I. şi în consecinţă : încuviinţează învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 441 din 06.10.2009 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. 1402/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă la data de 22.04.2010, prin Decizia nr. 2064, pronunţată în dosarul nr. 1402/33/2009 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie şi decizia nr. 2064 din 22.04.2010 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2012.
Admite cererea.Obligă pârâta C.C.DS la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu disp. art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv urmare a evaluării efectuate în condiţiile art 16 alin 5 şi 6 din Titlul VII al Legii 247/2005 pentru apartamentele nr. 2-8 şi 10-15 şi terenul aferent acestora, situate în Cluj Napoca, str. Ştefan Ludwig Roth, nr. 23, nr. top9020/1/II-9020/1/VIII şi 9020/1/X-9020/1/XV înscrise în CF colectivă nr. 127713 Cluj Napoca şi CF individuală nr. 127714Cluj Napoca. Obligă pârâta la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 1000 lei pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile şi până la executarea efectivă. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2000 lei reprezentând onorar avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2009