S* M**** S*****
CreditorS* T** S****** T******* S*****
DebitorConexat la dosar nr. 4988/1285/2009
În temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 164 Cod proc. Civilă, având în vedere că în dosarul nr. 4988/1285/2009, aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva aceleaşi debitoare, dispune trimiterea prezentului dosar la completul investit cu soluţionarea dosarului nr. 4988/1285/2009, respectiv la completul falimente 8, cu termen de judecată stabilit la data de 19.11.2009, sala 249, ora 11,00, pentru când se repetă procedura de citare a părţilor.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Comercial Cluj din data de 01.09.2009, prin care s-a hotărât susţinerea formelor de protest adoptate de Curtea de Apel Bucureşti şi restrângerea activităţii începând din data de 01.09.2009 în sensul amânării cauzelor cu excepţia cererilor având ca obiect ordonanţă preşedinţială, cereri de suspendare provizorie şi măsurile asigurătorii, luând în considerare şi protestul personalului auxiliar adoptat în cadrul ADUNĂRII GENERALE a FEDERAŢIEI NAŢIONALE SINDICALE PROJUST din data de 31 august 2009, amână judecarea cauzei pentru data de 5 noiembrie 2009, ora 11.00, sala 249.