A***** N* M****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul Andrei Mihai, fiul lui Nicolae şi Neda , născut la data de 26.11.1970, în Bucureşti, C.N.P. *********1542, în prezent aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1160/2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 628 zile de închisoare rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.08.2009.