I***** C*******
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatL******* A* R*****
IntervenientRespinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul Iliuţă Corneliu, domiciliat în mun. Dorohoi, str. G. Enescu, nr. 101, judeţul Botoşani în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B*******, cu sediul în municipiul Botoşani, b-dul M. Eminescu, nr. 65, judeţul Botoşani şi cu intervenientul forţat Lipceanu Ruslan, domiciliat în loc. Rîşcani, str. Vasile Alexandri, nr. 12, Republica Moldova. Menţine procesul verbal seria PCA nr. 2688181/18.01.2009 încheiat de agenţi constatatori din cadrul intimatului. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.03.2009.
Pentru a se emite adresă petentei să precizeze probele pe care le propune în susţinerea celor expuse în plângerea contravenţională, amână cauza.
Amână cauza pentru a se comunica petentului un exemplar din întimpinarea depusă la dosar de intimat şi pentru ca petentul să-şi angajeze apărător.