G******* A******
CondamnatÎn temeiul art.453 al.1 lit.b C.pr.pen., admite cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnata G.A. Dispune amânarea executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.89 din 12.01.2007 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr.1203/R/19.11.2007 a Curţii de Apel Timişoara, până la încetarea stării de graviditate iar în ipoteza în care copil se va naşte viu, până la împlinirea vârstei de 1 an a acestuia. În temeiul art.453 ind.1 al.1 C.pr.pen., pe durata amânării executării pedepsei condamnata va respecta următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Prahova decât pentru deplasările obligatorii în scop medical şi cu încunoştinţarea şi acordul Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Ploieşti; b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, respectiv la Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Ploieşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus amânarea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul art.453 ind.1 al.2 C.pr.pen., pe durata amânării executării pedepsei condamnata va respecta şi următoarele obligaţii: a) să nu se apropie de persoana vătămată, numita Docea Ana, membrii familiei acesteia şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect; b)să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate, numita Docea Ana. În temeiul art.454 C.pr.pen., desemnează organul de poliţie însărcinat cu supravegherea - Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Ploieşti să verifice periodic respectarea obligaţiilor de către condamnată, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora să sesizeze, de îndată, instanţa de executare. În conformitate cu prevederile art.454 al.12 C.pr.pen., atrage atenţia condamnatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, instanţa revocă amânarea şi dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Prezenta sentinţă se comunică, la data rămânerii definitive a acesteia, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Ploieşti, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata amânării. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Executorie de la data pronunţării. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare